ADRIAN PAUNESCU - Poetul razvratirii noastre

                 Nu cred ca exista roman care sa nu cunoasca taria cu care Adrian Paunescu a infruntat regimul comunist. Gurile rele o spun ca exista chiar si un motiv , cum ca relatiile sale ar fi fost undeva sus puse si poate face orice.
                 Eu cred totusi ca doar credinta in tot ceea ce a facut i-a dat puterea de a infrunta tot. Stia ca tot ce face e unic, si este unic, nu cred ca se va mai naste un alt Adrian Paunescu.
               Chiar si acum lupta, lupta pentru inca cateva clipe de viata, pentru a ne oferi ceea ce simte ca ne mai poate oferi.
Eu, cand ma gandesc la Adrian Paunescu, ma confund cu adolescenta mea, cu Cenaclul Flacara care a fost  unic, cu dorinta aceea nebuna de a trai viata la maxim, cu acea explozie de bucurie comuna, presurata de poezie si cantec.
Si totusi, doar Dumnezeu stie, cate zile va mai avea marele nostru Adrian Paunescu.
Iata si cele mai proaspete versuri de pe patul de spital:

 

"DE LA UN CARDIAC, CORDIAL"
"De-aicea, de pe patul de spital
Pe care ma gasesc de vreme lunga,
Consider ca e-un gest profund moral
Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.

Ma monitorizeaza paznici minimi
Din maxima profesorului grija,
In jurul obositei mele inimi
Sa nu ma mai ajunga nicio schija.
Aud o ambulanta revenind
Cu cine stie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se trateaza cicatricea.
Purtati-va de grija, fratii mei
Paziti-va si inima, si gandul,
De nu doriti sa vina anii grei
Spitalul de Urgenta implorandu-l.
Eu va salut de-a dreptul cordial
De-a dreptul cardiac, precum se stie,
Recunoscand ca patul de spital
Nu-i o alarma, ci o garantie.
Va vad pe toti mai buni si mai umani
Eu insumi sunt mai omenos in toate,
Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani
Si tarii mele minima dreptate!

Adrian Paunescu, 31 octombrie 2010. kappa.ro