Visualizzazione post con etichetta Umanitar. Mostra tutti i post
Visualizzazione post con etichetta Umanitar. Mostra tutti i post

domenica 22 aprile 2012

ADRIANO CELENTANO - MANA DE AJUTOR



            Sunt multe moduri de a intinde o mana de ajutor catre cineva care are nevoie, insa iata un mod unic, asa  cum este si Adriano Celentano, de a fi alaturi asa cum a promis de familiile cu dificultati majore financiare.
             Participarea sa la cea de-a 62 editie a Festivalului de muzica usoara italiana Sanremo 2012, nu a fost una pentru castig, asa cum o fac ceilalti, prezenta sa a fost in primul rand pentru muzica, pentru italienii care il iubesc  (si nu numai) si de ce nu pentru spiritul sau de revolta impotriva unei politici cu care nu este de acord.

sabato 11 giugno 2011

CAND VIATA NU IARTA

            
               Cand viata nu iarta.... sau oricare alt titlu ar fi posibil pentru aceasta adolescenta de 15 ani, care in fata mortii, are curajul de a visa si dori, infrunta moartea prematura cu dezinvoltura si parca cu dorinta de a trai , dorinta normala pentru tineretea ei. 
           Daca este sa spunem ce nu a pierdut omenirea acestui secol contemporan, acesta este sufletul, compasiunea pentru fiinta aflata in suferinta de langa noi; cat inca ne mai pasa ca sunt persoane care cu sau fara voia lor sufera, nu suntem inca pierduti.
             Iata ce a reusit sa faca aceasta tanara Alice Pyne din Marea Britanie, bolnava de cancer in ultima faza, care la sugestia mamei deschide un blog, scriindu-si ultimele dorinte inainte de fatidicul sfarsit.
               Inspirata de filmul , "The Bucket list", unde situatia este asemanatoare, isi creeaza aceasta lista de ultime dorinte, cu care impresioneaza o lume intreaga.
                 Taria de caracter de care da dovada este nemaipomenita, iata ce scrie:


               "Am 15 de ani şi locuiesc cu părinţii şi cu sora mea în Ulverston. Lupt împotriva cancerului de aproape patru ani, dar acum ştiu că nu voi mai învinge. Sper să scriu pe acest blog cât de mult pot şi vreau să vă arăt lista mea cu lucrurile pe care sper să le fac înainte de a pleca. Sper să pot şterge de pe listă cât mai multe dorinţe. Unele sunt posibile, iar altele vor rămâne un vis pentru că nici nu pot părăsi ţara", scrie Alice pe blogul ei.

                 Ce viseaza acest inger de fata pentru ultimile clipe de viata ?
- in fruntea listei doreste de a convinge cat mai multi pentru a dona maduva;
- sa inot cu rechinii;
- sa calatoresc in Kenia (asta nu este posibil)
- sa-mi inscriu catelul la un concurs cu Labradori
- sa am o petrecere privata intr-un cinema cu cei mai buni prieteni
- sa stau intr-o rulota
- sa am un iPad violet
- sa fiu antrenor de delfini (nici asta nu voi putea face)
- să-i văd pe cei de la Take That
- sa merg la Cadbury World şi sa maninc multă ciocolata
- sa fac o poza frumoasa cu Mabel (catelul ei)
- sa-mi aranjez parul, "asta dacă i se mai poate face ceva".
- sa vad balene.
            Multe persoane dupa aceasta destainuire a dorintelor s-au oferit sa o ajute in indeplinirea lor, considerand ca o datorie de suflet sa ii fie aproape in ultimele clipe de viata.
                  As putea adauga ca inca mai suntem vii, daca putem simti si vedea ceea ce ne inconjoara.
                                                                                                             www.adevarul.it

    P.S. Linkul vechi al blogului : http://2inimi1singursuflet.blogspot.com nu mai este valabil.

martedì 1 marzo 2011

Cinci suflete, un singur gând: supravietuirea


                   O poveste de viata cutremuratoare

                  "  Copilarii nefericite, suflete nevinovate si lovite de soarta. De o soarta mult prea crunta. “Acasa” pentru ei inseamna doar o camera micuta de lut, fara lumina, innegrita de fumul gros din soba subrezita, singura sursa de caldura. Sunt patru copii de toti. Doi baieti si doua fete. Si tatal. Mama i-a parasit in urma cu patru ani si nu s-a mai interesat deloc de ei. Ascund in inima lor frageda o poveste de viata cutemuratoare."


                    Madalin-Constantin,  Elena,  Ana-Maria si Gheorghita. 
               Primul, mezinul, are doar 7 ani si deja e in clasa a II-a. Urmeaza surioara, de 10 ani, “sora cea mare”, de 13 ani, si “stâlpul casei”, de 15 ani. Sunt patru frati loviti de soarta, care traiesc in conditii greu de imaginat. Alaturi de ei, si tatal lor, Gheorghe Tugui, de 43 de ani.
                                                                                                          Desteptarea, Roxana Neagu
                 Astazi de 1 martie ne-am putea gandi de a darui si un altfel de martisor, am putea intinde o mana spre cei care au nevoie cu adevarat.

venerdì 7 gennaio 2011

SENSUL VIETII - COPIII

   
        Ne nastem toti, intr-o zi , un ceas, un an, fiecare moment ales cu grija pentru fiecare. Avem o menire , un rol cat timp traim, sau avem de intimpinat greutati pe care daca nu ar fi Dumnezeu, nu am reusi sa trecem mai departe. Insa viata uneori e atat de nedreapta, loveste atat de crunt, incat ai impresia ca mergi doar  in genunghi si nu reusesti sa te ridici in picioare. Se spune ca cel care crede in Dumnezeu nu se plange niciodata, probabil de aici puterea celor in suferinta de a rabda si spera.
        Si totusi......cu ce este vinovat un copil, in afara de faptul ca s-a nascut ?
        Sau suferinta ar trebui sa fie a parintilor ?
        Si pentru care pacate ?
        Multe intrebari si o concluzie sigura, multe persoane in suferinta si in durere, dar.......prea multi copii chinuti de suferinta bolilor, ce pornire in viata au acesti copii, cum reusesc ei sa priveasca si sa cunoasca lumea, cand la varste mult prea fragede, cunosc numele bolilor si a medicamentelor prescrise, mai ceva decat numele jocurilor cu care alti copii isi petrec timpul liber. Ce inseamna pentru ei viata, cand ochii parintilor, fiintele cele mai dragi, sunt mereu plansi si incercanati de oboseala ?
        Pentru ei, ar trebui sa se inventeze ceva extraordinar, ce numai noi oamenii am putea reusi, sa dam un sens vietii acestor fiinte plapande si totusi cu o asa vointa mare de a trai.
        Ar trebui sa simta ca ei si parintii lor, nu sunt singuri, sa simta caldura noastra sufleteasca a tuturor, sa redam aceasta speranta copiilor ce intind o mana catre noi.

Pentru Cristi:
Sanse de supravietuire, din punct de vedere medical, nu sunt. 
Sperantele stau intr-o minune, in ceva ce nu poate fi explicat stiintific.

giovedì 6 gennaio 2011

SANSA UNUI COPIL ROMAN BOLNAV IN ITALIA

Paul Nagy
La mia storia

Giovedì 23 Dicembre 2010 23:42

POZA_PAULIl mio nome é Paul Daniel Nagy e sono nato il 28/06/2003 nella città di Alesd, provincia Oradea, Romania. Il mio colore preferito é l'azzurro e mi piacciono le macchine telecomandate ed i gioccatoli Zhu Zhu Pets. Mi piace tanto la scuola. Ho iniziato andarci quest'anno a Settembre ma ci vado sempre di meno... Ho un frattellino molto carino che ripete tutte le parole che sente dagli adulti. Lui si chiama Stefan Rares e ha due anni e mezzo.



La mia storia dovrebbe continuare come quella di qualsiasi altro bambino della mia età, ma, cominciando con il mese di maggio, quest'anno, tutto é cambiato. Tossivo tanto, sembravo sempre raffreddato e per un mese ho preso tanti sciropi per la tosse. Una signora dottoressa della mia città ha deciso di farmi una radiografia. Guardando la lastra, la dottoressa ha detto che le notizie non erano belle e mi ha mandato a Oradea, a fare una TAC. I medici di Oradea hanno detto che ero sospetto di linfoma - avevo delle formazioni tumorali nella gola, sulle vie respiratorie, sulla milza. Hanno deciso di farmi una biopsia...non é stato per niente piacevole.  La mia mamma era disperata ed io non capivo quello che mi succedeva. All fine del mese di maggio, ci hanno detto la diagnosi: Linfoma di Hodgkin, terzo stadio.

I miei genitori hanno deciso di portarmi all'Ospedale Ion Chiricuta di Cluj, dove é iniziato il mio incubo...punture, flebo, chemioterapia. Stavo male, ero stanco e tutti i bambini che sono diventati i miei compagni di gioco erano tristi anche loro. Ho fatto otto cicli di chemioterapia con il protocollo ABVD. La mia nuova dottoressa ha detto che il risultato non é stato buono, perche le formazioni tumorali non si sono ridotte del tutto e non sono andato in remissione. La terapia è stata interotta per due mesi. Sono tornato a casa ed é cominciata la scuola. Mi piacevano i miei compagni di classe e mi piaceva anche studiare. Per me andare a scuola era come essere in vacanza - nessuno mi faceva le flebo a scuola... Ma i miei genitori erano molto preoccupati, perche si doveva trovare una soluzione per cominciare una nuova terapia. Con l'aiuto delle persone generose, i miei genitori mi hanno portato in novembre in Ungheria, a Szeged, dove ho fatto un'esame PET.Il medico ungherese mi ha raccomandato un nuovo protocollo din chemioterapia. Sono tornato in Romania e sono stato rioverato all'Ospedale di Oradea per continuare la terapia.

Sia i medici di Cluj che i medici di Oradea hanno detto alla mia mamma che sarà necessario un trapianto autologo di cellule staminali dopo questo nuovo protocollo di chemioterapia. Io non so cosa é questo trapianto, ma i miei genitori sono stati tristi quando hanno saputo questa notizia. Hanno deciso di sentire anche il parere di un medico dall'estero. Un'amica della mia mamma è andata all'Ospedale San Matteo di Pavia tre giorni prima del Natale con i miei documenti ed i risultati degli esami. Il professore Marco Zecca, il dirigente del reparto Oncoematologia Pediatrica ha visto tutto e ha detto che, nel caso che o risponda bene a questo nuovo protocollo che faccio a Oradea, sara' comunque necessario un trapianto autologo di cellule staminali in marzo o aprile, quando finisco la chemioterapia in Romania. Pero, se non risponderò bene alla chemio, dovrò farmi ricoverare presto in Italia, fare una chemioterapia ancora più agressiva ed un trapianto da donatore compatibile. Speriamo però che non sarà il caso e che risponderò bene alla terapia.

Il costo di un trapianto in Italia all'ospedale di Pavia é di circa 50.000 Euro.Non si sa ancora se saranno necessari altri soldi per la chemioterapie perche tutto dipende di come reagirò alla chemioterapia. I miei genitori non si possono permettere questa somma e non so neanche se si permetterano di comprarmi i giocattoli Zhu Zhu Pets. Però io spero di guarire e di tornare a scuola un giorno.

A tutti quelli che si permettono  di aiutarmi li prego con tutto il mio cuore di farlo, per quanto possono. A tutti quelli che non si possono permettere di aiutarmi dal punto di vista finanziario, li prego di pubblicare il mio caso sui loro siti, di raccontare agli amici la mia storia e di pregare Dio per la mia guarigione ed il mio ritorno a scuola.

Vi abbraccio tutti!

Recapiti telefonici:
Gabriele: 00393485306865
Cristina: 004.0722195284