EMINESCU POET SI PATRIOT

          Eminescu e pretutindeni cu noi, odata ce versurile lui ti-a mangaiat sufletul nu poti sa nu tresari cand ii auzi numele, mai ales, cand strainatatea iti este casa. Eminescu , simti ca este al tau si nimeni si nimic nu ti-l poate lua. Versurile lui iti poarta gandurile spre locurile dragi, spre sufletele care le-ai pierdut sau spre cele care abia astepti sa le intalnesti.

          Iata si dovada ca Eminescu este roman si ca romanii il poarta oriunde in lume:

         "Eminescu poet si patriot", o sarbatoare cat toata Italia

EMINESCU SA NE JUDECE - IN MEMORIA POETULUI

         M-am gandit sa scriu un gand, un vers de al lui Eminescu, astazi cand, daca suntem romani, trebuie sa ne aducem aminte ca s-a nascut geniul, poetul nepereche. La 15 ianuarie 1850, se naste cel care cu poezia sa, a leganat generatii pe valurile iubirii, a creat poezia patriotica fara ca cineva sa ii impuna acest lucru, cum se facea in timpul dictaturii. Dar se pare ca "vreme trece, vreme vine"......si tot mai multi uita de aceasta inegalabila valoare romaneasca. Oare cati din generatiile de astazi, stiu macar versurile unei poezii din capodoperele lui Eminescu ?

         Cu tristete insa, astazi am remarcat, cand cautam ceva inedit despre Eminescu, ca poezia sa a devenit stilul bataii de joc al altora, nu vreau sa postez nimic din cele ce am vazut doar ca titlu pe internet, pentru ca asta ar insemna sa ma aseman lor. Dar ca o replica la tot ceea ce am vazut, poate ar fi potrivit sa reascultam Doina si Aldea Teodorovici cu "Eminescu sa ne judece", versuri Grigore Vieru:

15 iunie 2011 - 122 de ani de la moartea poetului nepereche Mihai Eminescu

   

                      Cu numai doar cateva zile inainte de aceasta zi comemorativa, un articol de ziar, pur si simplu m-a fulgerat, "Cum se drogau geniile", urmat bineinteles de precizarile de rigoare, Eminescu isi injecta morfina, Maiorescu priza cocaina, iar Eliade fuma canabis.

                       Am putea trage o concluzie ?

                       Poate, suntem o natie de drogati, insa acum dupa atata timp, cui foloseste aceasta informatie si pentru ce ? Tinerilor ca un indemn pentru a se droga ? Au un exemplu bun de urmat, daca au facut-o mari personalitati ale poporului, ei de ce nu ar face-o. Personal, aceasta stire nu a facut decat sa ma revolte, chiar daca ar fi adevarat, important este ceea ce au lasat in urma lor, operele lor remarcabile cunoscute in tara si peste hotare.

                   Daca Eminescu ar fi fost un drogat, poezia sa probabil astazi nu ar fi tradusa in atatea limbi peste hotare, iata un exemplu:

DOINA SI ION ALDEA TEODOROVICI - EMINESCU - VERSURI GRIGORE VIERU

Voci si versuri de aur pentru Eminescu

MIHAI EMINESCU - MORTUA EST- IN MEMORIA LUI CRISTIAN

In memoria lui Cristi

 Mortua est!

Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfel ai trecut de al lumii hotar.

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte şi flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.

Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.

O rază te-nalţă, un cântec te duce,
Cu braţele albe pe piept puse cruce,
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape şi aur în aer.

Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece;
Privesc apoi lutul rămas... alb şi rece,
Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
Privesc la surâsu-ţi rămas încă viu -

Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
De ce-ai murit, înger cu faţa cea pală?
Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă?

Dar poate acolo să fie castele
Cu arcuri de aur zidite din stele,
Cu râuri de foc şi cu poduri de-argint,
Cu ţărmuri de smirnă, cu flori care cânt;

Să treci tu prin ele, o sfântă regină,
Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină,
În haină albastră stropită cu aur,
Pe fruntea ta pală cunună de laur.

O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Când viaţa-i o baltă de vise rebele;
O, moartea-i un secol cu sori înflorit,
Când viaţa-i un basmu pustiu şi urât. -

Dar poate... o! capu-mi pustiu cu furtune,
Gândirile-mi rele sugrum' cele bune...
Când sorii se sting şi când stelele pică,
Îmi vine a crede că toate-s nimică.

Se poate ca bolta de sus să se spargă,
Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,
Să văd cerul negru că lumile-şi cerne
Ca prăzi trecătoare a morţii eterne...

Ş-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie
Suflarea ta caldă ea n-o să învie,
Atunci graiu-ţi dulce în veci este mut...
Atunci acest înger n-a fost decât lut.

Şi totuşi, ţărână frumoasă şi moartă,
De racla ta razim eu harfa mea spartă
Şi moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc
O rază fugită din chaos lumesc.

Ş-apoi... cine ştie de este mai bine
A fi sau a nu fi... dar ştie oricine
Că ceea ce nu e, nu simte dureri,
Şi multe dureri-s, puţine plăceri.

A fi? Nebunie şi tristă şi goală;
Urechea te minte şi ochiul te-nşală;
Ce-un secol ne zice ceilalţi o deszic.
Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.

Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pân' dau în morminte ce-aşteaptă deschise,
Şi nu ştiu gândirea-mi în ce o să stâng:
Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?

La ce?... Oare totul nu e nebunie?
Au moartea ta, înger, de ce fu să fie?
Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor,
Trăit-ai anume ca astfel să mori?

De e sens într-asta, e-ntors şi ateu,
Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu.

MIHAI EMINESCU -JURNALISTUL - 15 ianuarie 1850

          

           Peste putine zile se va omagia la fel ca in fiecare an la 15 ianuarie  , mai mult sau mai putin cu fast, nasterea marelui poet Mihai Eminescu. Astazi la 160 de ani de la nasterea sa, sunt destule voci, care vorbesc tot mai mult de faptul ca Mihai Eminescu, ar fi trebuit sa fie considerat in aceeasi masura si cel mai mare jurnalist care prin opiniile sale, a militat pentru cauze   drepte ale poporul roman.

           Deşi a ajuns jurnalist printr-un concurs de împrejurări, Eminescu nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care să-şi câştige pur şi simplu existenţa. Articolele pe care le scria au constituit o ocazie de a face cititorilor educaţie politică, aşa cum îşi propusese.

          Iata indemnul pe care il facea Eminescu tinerilor si nu numai:

          "Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în Romania şi dintr-o parte şi dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata şi deplina înţelegere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o generaţiune ce-avem de-a o creşte de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunii tinere şi a generaţiunii ce va veni. Nu caut adepţi la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ţine ca la el însuşi.” 

          Datorită implicării sale afective în evenimentele politice şi datorită conştinciozităţii sale în îndeplinirea obligaţiilor de redactor, oboseala şi dezamăgirile acumulate în cei şase ani au avut o contribuţie importantă la declanşarea crizei maniaco-depresive din iunie 1883, iar cei care l-au ajutat sa obtina functia de redactor sef , au reusit sa-l indeparteze declarandu-l bolnav si neavenit la redactia unui ziar.

          Ideile sale politice nu faceau altceva decat sa atate colegii conservatori dar si pe cei liberali, asa ca cel mai caldut pentru ei era sa il declare alinenat mintal indepartandu-l si asa cum personalitati  de astazi vorbesc, provocandu-i moartea, toata aceasta inscenare nefiind altceva decat un asasinat.

ROMANIA - Mihai Eminescu

                 Daca pentru Italia , alegerea lui Francesco Petrarca a fost cat de cat simpla, pentru Romania  alegerea devine putin mai complicata. 

                 Pentru tara de adoptie alegerea unui poet, poate reprezenta ceea ce ai reusit sa intelegi mai bine, ceea ce te-a atins la suflet mai mult, in schimb alegerea unui poet din tara natala , alegerea poeziilor de cand erai copil, apoi adolescent indragostit si pe urma persoana matura, trebuie sa numesti macar doua sau trei nume; Eminescu Minulescu, Ana Blandiana......

                  Si totusi, Eminescu, ramane poetul national si nu numai, indragit, iubit, venerat si pe buzele tuturor romanilor, fiind mandria nationala.

                  Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici)   (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani sau Ipotești - d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.^[1] Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII și XIX, poetul și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism târziu. Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.^[2] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.^[3] Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.


                           Din străinătate
                                    de Mihai Eminescu

Când tot se-nveseleşte, când toţi aci se-ncântă,
Când toţi îşi au plăcerea şi zile fără nori,
Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă
L-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.

Şi inima aceea, ce geme de durere,
Şi sufletul acela, ce cântă amorţit,
E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,
E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară
Scăldată în cristalul pârăului de-argint,
Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:
A codrului tenebră, poetic labirint;

Să mai salut o dată colibele din vale,
Dorminde cu un aer de pace, liniştiri,
Ce respirau în taină plăceri mai naturale,
Visări misterioase, poetice şoptiri.

Aş vrea să am o casă tăcută, mititică,
În valea mea natală, ce undula în flori,
Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,
Pierzându-şi a sa frunte în negură şi nori.

Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare,
Ce zilele-mi copile şi albe le-a ţesut,
Ce auzi odată copila-mi murmurare,
Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica şoptire a râului, ce geme,
Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,
Cântarea în cadenţă a frunzelor, ce freme,
Născur-acolo-n mine şoptiri de-un gingaş dor.

Da! Da! Aş fi ferice de-aş fi încă o dată
În patria-mi iubită, în locul meu natal,
Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată
Visările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire,
Prin vinele vibrânde gheţoasele-i fiori,
Acolo m-ar adoarme în dulce liniştire,
În visuri fericite m-ar duce către nori.