Ne nastem toti, intr-o zi , un ceas, un an, fiecare moment ales cu grija pentru fiecare. Avem o menire , un rol cat timp traim, sau avem de intimpinat greutati pe care daca nu ar fi Dumnezeu, nu am reusi sa trecem mai departe. Insa viata uneori e atat de nedreapta, loveste atat de crunt, incat ai impresia ca mergi doar in genunghi si nu reusesti sa te ridici in picioare. Se spune ca cel care crede in Dumnezeu nu se plange niciodata, probabil de aici puterea celor in suferinta de a rabda si spera.
Si totusi......cu ce este vinovat un copil, in afara de faptul ca s-a nascut ?
Sau suferinta ar trebui sa fie a parintilor ?
Si pentru care pacate ?
Multe intrebari si o concluzie sigura, multe persoane in suferinta si in durere, dar.......prea multi copii chinuti de suferinta bolilor, ce pornire in viata au acesti copii, cum reusesc ei sa priveasca si sa cunoasca lumea, cand la varste mult prea fragede, cunosc numele bolilor si a medicamentelor prescrise, mai ceva decat numele jocurilor cu care alti copii isi petrec timpul liber. Ce inseamna pentru ei viata, cand ochii parintilor, fiintele cele mai dragi, sunt mereu plansi si incercanati de oboseala ?
Pentru ei, ar trebui sa se inventeze ceva extraordinar, ce numai noi oamenii am putea reusi, sa dam un sens vietii acestor fiinte plapande si totusi cu o asa vointa mare de a trai.
Ar trebui sa simta ca ei si parintii lor, nu sunt singuri, sa simta caldura noastra sufleteasca a tuturor, sa redam aceasta speranta copiilor ce intind o mana catre noi.
Sanse de supravietuire, din punct de vedere medical, nu sunt.
Sperantele stau intr-o minune, in ceva ce nu poate fi explicat stiintific.
Multumesc, Elena.
RispondiEliminaCred ca merita sa se bucure de o jucarie, o carte, culori... :)
RispondiEliminaMacar pentru curajul de care da dovada si lectia de viata oferita noua, oamenilor mari!